Numele meu este Sara Bivolaru, am 22 de ani și am bucuria și onoarea să îmi împărtășesc o poveste de viață cu dumneavoastră. Provin dintr-o familie cu 3 copii, cu o soră mai mare și un frate mai mic, eu fiind cea mijlocie, cu părinți minunați și credincioși, bunici iubitori, verișori dragi, mătuși și unchi
28 ianuarie 2017, o zi obișnuită la începutul dimineții, dar… de cumpănă la finalul zilei. Era o dimineață frumoasă de sâmbătă, când împlineam vârsta de 35 de ani și mă pregăteam să merg împreună cu soția mea la biserică. În timp ce mă îmbrăcam, am simțit o umflătură pe abdomen, în partea stângă. Aceasta se
Exact acum un an un tsunami mi-a devastat viața. Niște explorări de rutină, pe care le-am făcut doar pentru că intrasem în concediu de odihnă și aveam vreme să mă ocup și de mine, mi-au dat verdicul. Acela pe care nimeni nu îl vrea: Cancer. 6 februarie 2017 a fost ziua în care am murit