Plimbarea poate fi limitată de un abdomen dureros, de usturimi și de supărătoarele urinări, din ce în ce mai frecvente. Soluția – antibiotice? Când? În ce condiții? [În acest număr al revistei,] vom răspunde la cele mai frecvente întrebări puse de pacientele îngrijorate de recidiva infecțiilor urinare.
Infecția tractului urinar (ITU) este o boală inflamatorie a căilor urinare și a rinichiului, cauzată, de cele mai multe ori, de ascensionarea prin uretră, spre tractul urinar, al unor bacterii majoritar reprezentate de E. coli, apoi de Klebsiella sau de Proteus. Cauzele cel mai frecvent incriminate de apariţia infecţiilor urinare la femei sunt reprezentate de o igienă deficitară locală, genitală și generală, persoanele vizate uitând să se spele înainte și după micţiune (urinare). De asemenea, în apariţia riscului de infecţie urinară, contează și rigurozitatea igienei băii sau a locuinței. Folosirea sondelor urinare postoperatoriu, a cateterelor vezicale, anumite modificări anatomice congenitale sau dobândite, precum litiaze renale sau adenoame, pot constitui un teren predispozant pentru infecţiile urinare.
Alte cauze și factori agravanți pot include: 
raport sexual cu partenerul infectat, hidratarea insuficientă, sarcina, anumite boli ce sunt însoțite de un deficit imunitar (ex: diabetul zaharat). Aceste cauze pot contribui la apariția infecției urinare și, mai ales, a complicațiilor sale. În cazul sugarului infecția urinară netratată a mamei în timpul sarcinii sau anumite malformații congenitale pot favoriza apariția bolii
Boala este mai severă atunci când apare la vârstele extreme, respectiv la nou-născuţi, sugari, dar și la persoane în vârstă, care au multiple afecţiuni asociate. Femeia activă sexual poate avea mai multe infecții urinare, fără complicaţii.
La nou-născut și sugar, fetiţe, semnele și simptomele pot fi variate, mimând o boală infecţioasă generală. Copilul este suferind, cu pielea palidă, uneori cu ascensiuni bruște ale temperaturii. Pot apărea și anumite manifestări digestive, începând de la refuzul alimentaţiei, vărsături, diaree recidivantă. Acestea pot fi însoţite de semne de deshidratare cauzate atât de pierderea de lichide, cât și de aportul alimentar necorespunzător. Cu cât este mai mică vârsta de debut a bolii, cu atât boala este mai gravă, putând pune în pericol viaţa copilului. Mirosul specific al urinei, fetid și/sau amoniacal, poate fi observat la orice vârstă, iar la copiii mai mari pot apărea și semne specifice afectării aparatului urinar, cum ar fi: urinări frecvente (polakiurie), enurezis (pierdere involuntară de urină) care se manifestă după micţiuni controlate și dureri lombare, care apar mai ales în pielonefrite.
Femeia adultă poate avea ITU dacă are unele din următoarele simptome:
Factorii de risc la fetiţe sunt reprezentaţi în special de vârsta mică, existenţa unui reflux renal sau de agentul patogen (cauzator de boală), pielonefrita fiind dată mai ales de prezenţa în urină a unor germeni foarte agresivi, de exemplu Klebsiella.
La persoanele în etate, afecţiunile generale (diabetul zaharat) sau locale (prolaps, alte afecţiuni genitale), predispun femeia la infecţii urinare recidivante. Deasemeni, pot contribui și la apariţia de complicaţii. În acest caz, semnele bolii pot fi șterse sau confundate cu alte simptome ale afecţiunilor organelor de vecinătate. Astfel apar durere la urinat, micţiuni frecvente însoțite de emisii de urină tulbure și urât mirositoare.
Este bine ca, începând de la primele simptome, să se ia legătura cu medicul, pentru investigații de specialitate și pentru aplicarea tratamentului adecvat cauzei, vârstei persoanei bolnave, stadiului bolii și în vederea prevenirii apariției recidivelor.
După ce se va pune diagnosticul prezumtiv al bolii, se vor indica o serie de analize de urină, de sânge și eventual imagistice, pentru confirmarea unui diagnostic cu certitudine, care nu poate exclude însă și posibilitatea existenței altor boli sau a unei malformații congenitale. După aceea, se poate indica tratamentul medicamentos, care se va urma cu strictețe fie acasă, fie în spital, în funcție de vârsta pacientei, de starea generală a sănătății și de posibilitatea apariției complicațiilor. Infecțiile acute urinare, tratate la timp și corect, au, în general, un prognostic bun. Cazurile complicate cu pielonefrite sau insuficiență renală sunt foarte rare.
Controlul eficacității terapiei se face prin uroculturi de control realizate la 48-72 de ore de la sfârșitul ei și la 15-30 de zile de la finalizarea tratamentului de întreținere. Alături de medicația necesară, este bine să asigurăm o diureză abundentă, printr-un consum de lichide adaptat vârstei, dar și prin acidifierea urinei alcaline, printr-un consum de vitamina C din surse naturale precum cătină, măceșe, portocale, lămâi, kiwi, grepfrut.
Fitoterapia, ca adjuvant în tratamentul infecţiei urinare, recomandă în acest caz, începând de la copilul mare, specii de plante ce conţin substanţe active cu proprietăţi antiseptice şi diuretice, care se asociază plantelor cu acţiune antiinflamatoare. Se poate folosi infuzia din cimbrişor, ceaiul din cozi de cireşe, ceaiul de mătase de porumb. Deasemeni, pot folosi fructele de afin şi de coacăze, ceapa, alături de frunzele de pătrunjel, bune dezinfectante ale căilor urinare.
Nediagnosticată la timp sau tratată incomplet, această boală poate conduce la apariția complicațiilor, dintre care cea mai redutabilă este pielonefrita cronică, ce evoluează spre insuficiența renală cronică. Este bine să știm că, din cauza recidivelor posibile, în cazul pacienților-copii sau al persoanelor în vârstă cu mai multe boli asociate, febrile sau slăbite fizic și imunitar, infecția urinară se dispensarizează după primul diagnostic, pentru prevenirea apariției complicațiilor menționate.
De aceea, este esențială colaborarea cu medicul specialist pentru urmărirea evoluției bolii, în scopul prevenirii apariției complicațiilor sau a recidivelor. În practica mea de medic de familie, urmăresc la copii, în cadrul examenului de bilanț, curba ponderală (creșterea în greutate, proporțional cu vârsta copilului), factor important mai ales la sugar și la copilul mic. Printre cauzele stagnării în greutate (evoluția nesatisfăcătoare a copilului), este infecția urinară. Aceasta trebuie diagnosticată și tratată eficient de la primele simptome.
dr. Cristina Anca Dăscălescu
Sursă: Revista Viață + Sănătate: Ce ştii despre infecţia urinară?
Bojor, Ovidiu, Fitoterapie tradiţională şi modernă, Editura Fiat lux, București, 2001
Ciofu, Eugen, Esenţialul în pediatrie, Editura Medicală Amaltea, București, 1998
Harrison, Principii de medicină internă, Editura Lider, Ediţia 14, București, 2002
Restian, Adrian, Bazele medicinei de familie, Editura Me-dicală, București, 2001
Articol preluat de pe site-ul Centrului de Sănătate și Medicină Preventivă Herghelia – www.herghelia.org
Editat de Reinhard Suciu
