Deși nu ar fi putut să știe, viața lui Joseph Harouni se afla în cumpănă în timpul unui zbor transatlantic de 13 ore de la Roma la Los Angeles, în iulie anul trecut.
În mod ironic, Harouni – un inginer constructor și antreprenor în vârstă de 60 de ani din Encino, California – nici măcar nu se afla în acel avion. Totuși, din fericire, medicul său, oncolog la un prestigios centru medical din Beverly Hills, a fost. Cu doar câteva luni înainte, același medic îl diagnosticase pe Harouni cu adenocarcinom slab diferențiat al apendicelui.
Până să primească acest diagnostic în luna februarie, Harouni terminase deja tratamentul chimioterapic, fără niciun rezultat. În schimb, cancerul avansase la stadiul IV și se răspândise de la apendice la mai multe organe. Doctorul îi spusese că nu se mai putea face nimic.
Harouni și soția sa, Susan, erau în stare de șoc. Cu nimic altceva rămas decât credința lor în Dumnezeu și dragostea unul pentru celălalt, cei doi s-au dus acasă, rugându-se și sperând la un miracol.
Derulând patru luni mai departe, medicul lui Harouni nu era singurul oncolog în avion, în acea dimineață providențială de iulie. Doctor Maheswari „Maggie” Senthil, chirurg oncolog la Centrul Medical al Univeristății din Loma Linda, tocmai se întâmpla să se întoarcă dintr-o vacanță de familie în Italia în aceeași zi.
Chiar și așa, cei doi oncologi nu s-ar fi întâlnit probabil dacă unui alt pasager nu i s-ar fi făcut brusc rău în timpul zborului. Când însoțitorul de zbor a întrebat dacă există vreun medic la bord, atât Senthil cât și medicul lui Harouni au răspuns.
Senthil a ajuns prima și a preluat cazul, diagnosticând femeia cu deshidratare severă. Când echipajul de zbor a adus o pungă de perfuzie intravenoasă umplută cu soluție salină, Senthil l-a rugat pe medicul lui Harouni să o țină deasupra capului, astfel încât gravitatea să forțeze lichidul să curgă în brațul pasagerului printr-o linie intravenoasă.
În timp ce așteptau, Senthil s-a prezentat ca fiind chirurg oncolog, specializată în tratarea malignităților de suprafață peritoneală, o formă mortală de cancer care invadează mucoasa cavității abdominale și se răspândește la mai multe organe. „O, Doamne!”, a exclamat medicul lui Harouni, „am un pacient pe care ar trebui să îl trimit la tine.”
Procedura chirurgicală menționată de Senthil implică două etape separate. În prima, operație cytoreductivă, chirurgul extirpă tumorile prin îndepărtarea diferitelor organe interne și a mucoasei abdomenului. În a doua, cunoscută sub numele de chimioterapie interperitoneală hipertermică (HIPEC), chirurgul introduce catetere în cavitatea abdominală pentru a administra citostatice încălzite care atacă celulele canceroase microscopice.
Datorită naturii sale complexe, chirurgia cytoreductivă este oferită doar în câteva centre medicale. În prezent, doar opt chirurgi oncologi din tot Sudul Californiei sunt calificați să efectueze această procedură. În mod providențial pentru Harouni – care fusese deja refuzat pentru tratament la o altă instituție – Senthil este unul dintre cei opt. „Am efectuat peste 100 de astfel de proceduri”, a spus ea.
Când Harouni a primit apelul în cele din urmă, în care medicul său i-a explicat cum a întâlnit un chirurg oncolog în avionul de întoarcere din Italia, care ar fi putut să-l ajute, a fost pregătit pentru vestea bună. „Soția mea spune mereu că a fost o potrivire făcută în cer”, menționează el.
Această nouă revelație înseamna că va trăi? Răspunsese Dumnezeu rugăciunilor lor sincere? Soții Harouni abia așteptau să afle. Au programat o întâlnire cu Senthil și au făcut călătoria la Loma Linda. Ar puțin spus că au fost foarte impresionați de ea. „Nu mai este altcineva ca dr. Stenhil,” spune Harouni. „E curajoasă, plină de compasiune, responsabilă… și aș putea continua. E o ascultătoare incredibilă! Personalitatea și integritatea ei ne dau nouă, pacienților, energia de a merge mai departe.” El își amintește că în timpul intervenției chirurgicale, care a avut loc pe 31 august, Senthil a fost atentă și la nevoile lui Susan, în egală măsură. „Ieșea și îi aducea personal noutăți despre intervenție”, spune el.
Când Harouni s-a trezit în cele din urmă în camera de reanimare, Senthil s-a aplecat să-i spună că a cucerit ultimul vestigiu al cancerului. „Calmul doamnei doctor Senthil este motivul pentru care sunt în viață”, mărturisește el. Senthil era în urmă cu programul zilei sale la prima vizită post-opoperatorie a lui Harouni. „Era una dintre zilele în care avea o operație și i-am spus: «Doamnă doctor, știu că sunteți ocupată». Dar ea mi-a zis: «Nu, nu, nu, nu. Am terminat cu toate. Sunt aici 100% pentru tine. Sunt complet la dispoziția ta.» Asta a însemnat mult pentru mine!”
La mai mult de nouă luni după operația care i-a salvat viața, Harouni este bine. La fiecare două luni merge la un spital local pentru o scanare CT și analize de sânge, apoi trimite rezultatele pentru evaluarea doctorului Senthil. „Mi-a spus că, după un an, ar trebui să mă întorc la normal”, spune el, adăugând că așteaptă cu nerăbdare să se revină la muncă.
Între timp, are multe lucruri de făcut. „Îmi place să citesc”, spune el. „Mai ales cărți spirituale și religioase. Sunt un evreu ortodox. Învățarea este preocuparea mea principală, restul este doar cireașa de pe tort. De asemenea, îmi place să călătoresc. Am făcut câte o scurtă călătorie ici și colo.”
Senthil spune că Harouni ar trebui să înceapă să-și facă bagajele. „Avem rezultate spectaculoase aici la Loma Linda”, concluzionează ea.
James Ponder
Sursă articol: Loma Linda University Health