Proiectul Spitalului Oncologic va avea implicații majore în viața semenilor noștri prin înființarea unei instituții medicale de avangardă, care va acorda servicii profesioniste de cea mai înaltă clasă tuturor celor care se confruntă cu spectrul nemilos al cancerului, fie că a fost diagnosticat în fază incipientă, avansată sau terminală.
Spitalul Oncologic din Târgu Mureş va integra serviciile medicale preventive şi curative cu cele psihologice și spirituale, fără a face nicio discriminare de religie, naţionalitate sau statut social. Aproape 1 milion de români suferă în prezent de diverse forme de cancer şi cei mai mulți dintre noi am avut parte de experienţa traumatizantă de a avea în familie un membru care suferă de această boală.
Spitalul va funcționa ca o instituție umanitară, într-o formă economică sustenabilă, fără să urmărească obținerea vreunui profit material. Va exista totuși o formă de beneficiu, dar de ordin moral, sufletesc şi duhovnicesc, pentru toți cei care vor fi parte a acestui proiect.
Valoarea totală a investiției se va ridica la suma de 30 millioane euro, iar la final Spitalul Oncologic Tîrgu Mureș va avea o suprafață totală desfășurată depeste 10600 de metri pătrați. Modul în care se va derula proiectul asigură transparența totală pentru orice susținător precum și garanția implementării obiectivelor acestuia și a funcționării ulterioare.